Mă trec pe zi ce trece cu oră sau minut,
Stingând, dintr-un menit de vis, crepuscul
Şi numai eu mă văd, încă de la un prim sărut;
Mă trec pe lâng-oglinzi şi trag cu ochiul
Şi m-amăgesc că sunt mereu acelaşi, retuşat minuscul,
Zicând; "Sunt mult mai bine c-alţii!".. Mi-e deochiul!
Mă trec o genă în urme de urmaşi
-Ce-ar fi ai mei- m-aseamăn omenire,
Dar tot eu nu-s de-al lor, nu-i am chezaşi..
Mă trec cu un profund, adânc, regret
Că nu rezist până când ştiinţa va cunoaşte nemurire..
Mă păcălesc, că vreau.. C-o să mă mai repet.
Mă trec, nevrând s-o fac cu obstinenţă,
Crezându-mă deasupra celor ce-au trecut şi s-au uitat,
Dar n-am alţi aliaţi, nu-i nicio penitenţă;
Mă trece gândul c-au fost toţi la fel,
Gândul; "Ce unici suntem, pierderea-i un prematur păcat!"..
Şi am, ascuns răspuns verificat.. Nimic nu-i eternel!
07. 03. 2010