Ai pus temelie în zidul flămând
Şi trupul femeii şi sufletul tău,
Ca bivolii beznei, în goană trecând,
Să nu-l mai doboare cu fruntea în hău.
Manole, tu dăinui – mortar nevăzut –
ÃŽn rar, nelumesc ctitorit giuvaer.
Şi dacă sub aripa frântă-ai căzut,
În turle mereu te înalţi pân'la cer.