VALI UMBRĂ:
Totul a-nceput când am ales să scriu ce simt.
Eram ciutan, cântam pe unde apucam,
Puneam în versuri ce trăiam şi ce vedeam,
Doream să fiu MC pe scenă, nu-mi păsa de faimă, bani.
I-am studiat pe cei mai buni, ce bine se-auzea Deliktu'
Şi Vexxatu-n căşti de pe caseta mea!
Muzica de multe ori mă tot trecea prin stări,
O lume fără graniţe trase între ţări.
Cobori şi cazi, dar ea te trece peste,
Sunetele calde când eşti trist sau vesel.
Nimeni nu poate fi ca ea, să-ţi cunoască
Toate sentimentele şi ce ai în cască.
Muzica mă defineşte ca şi persoană,
Nu mă judecă, ci vindecă orice rană,
Am încredere în ea mai mult decât în orice altceva,
Ştiu, nu mă va trăda!.
Toate grijile se duc, vers cu vers,
Simt că am mai multă forţă, simt că plutesc.
Îmi place, ştii, să fiu surprins,
Prin pasaje muzicale să mă simt destins.
Am pedala apăsată, îi dau volum,
Gândurile vin, le-mbin, să le compun acum.
De când doream s-o zic: Da, sunt nebun!
Dacă nu dau pentru oameni eu mă descompun!.
În fine-acum te iau, te trag, te duc departe,
Limpede nu poţi vedea decât în tine, frate!
Inima nu te minte, nu te vinde, ascult-o bine,
Nu contează ce zic alţii, vezi ce faci cu tine!.
Vin din underground - VALI!
Ştii că nu mă poţi păcăli!
Am trecut prin foc şi ploi,
N-o să dau acum înapoi!.
COJO:
Centura pe lock,
Pun casca la fel,
Două mâini pe volan,
Pedala apăsată, pistonu' la cer,
Cu motoare turate, bară la bară, iau startu',
Mă depăşesc pe mine şi, după, p-altu'.
Panta-i o cumpănă hardcore,
Calc-o, Bumblebee, 3, 2, 1, şi!.
VALI UMBRĂ:
Când totu-i lejer şi n-apeşi pedala bine, pierzi din start la plecare.
Îţi dai două palme şi-ncepi să-ţi revii, pentru că vine-o pantă mai mare.
Tensiunea creşte odată cu ritmu', viteze şi flow pe beat-uri de grime.
Tre' să fii mereu cu un pas în faţă, sari peste hopuri şi caută să lupţi,
Optimus Prime!.
COJO:
Tac, tac, tac, tac, tac
Eu cu mine pe panică, frică mecanică,
N-are dinamică calea de comunicare.
Dacă depinde de-o jalnică teamă letargică,
Firea-mi empatică o să mă ducă către exteriorizare.
Destul îmi contest textele interioare,
Faţă de restu-mi efasez feste esenţiale.
Carenţă, stare de pură demenţă,
Carantină pe Tartar, turbează titanii să-i las afară,
Ca să mă bage pe mine-napoi în pământ!
Tare ca Marte, moartea şi Thanatos s-au ascuns.
Avatar cathartic, l-am înfrânt p-Erebus.
Alerg moartea, Charon pe barcă.
După Pythia la Delphi gonesc, sufletu' nu mai poa' să tacă.
Anxietatea trage tare pe coate,
Crede că mai poa' să rupă din mine înc-o parte.
Zi de metrică, să pară c-ai citit şi tu o carte.
De la muze citire, te-aş bate să crăpi cu faţa-n pământ.
Dacă te mulţumeşti tu cu tine şi nu vrei să devii mai mult,
Dacă teama te face să crezi că nu poţi, nu te limita.
Recunoaşte că oamenii din juru' tău sunt principalu' motiv pentru care tu nu poţi înainta,
Aşa că fugi!
E ok să fii singur dacă treb'e să plângi.
Unde vrei, dacă vrei, să ajungi?
Tu cu tine de vorbă, fără nimeni-ntre voi, bă, 'ncearcă s-asculţi!
Cu timpu' te prinzi de tot ce-ai pe inimă,
Singur simţi tu cum treci de limită.
Dacă n-o faci tu, eu n-am cum, tu pierzi, ia o pauză acum
Şi du-te, caută-te, frate-miu!