Prin pierdute cafenele,
Doi prieteni stau şi-ascultă
Timpul scurs din praf de stele,
Din adânc de vreme multă.
Amintiri pierdute-n rouă,
Întrebari şi fum de toamnă,
Despre una, despre două,
Despre ce trecutu-nseamnă.
Ref. : Doi prieteni prinşi în veac,
Agăţaţi de secundare,
Pentr-un ceas găsit-au leac
Pentru vremea curgătoare.
Şi sunt iarăşi doi copii
Pe limanul tinereţii,
Surâzând la fapte vii,
Dar trecute-n umbra vieţii.
Prin pierdute cafenele,
Doi prieteni stau şi tac;
Timpul scurs din praf de stele
L-au oprit într-un alt veac.
Râd prin fumul de ţigară,
Scânteind în ochi la gândul
Amintind de-odinioară,
Vechi acum, de când Pământul.
Ref. :.....
Iar ei sorb încet, poetic,
Dintr-un vin ce nu mai tace,
În trecut scrutând frenetic,
Căutând pierduta pace.
Cântă-n inimi de copii
Despre-amoruri trecătoare,
De ani buni, de nebunii,
Fete cu surâs de soare.
Ref. :.....
(versuri: Ştefan Damian; muzica: Cezar Popescu)