Azi-noapte am visat
Că eram refugiat
Iar oamenii-mi zâmbeau
Politicos şi-apoi mă acuzau
Că pregătesc un atentat
Într-un oraş de prin Banat
Şi-am să provoc un război -
Nu mai bine mă duc eu înapoi?
Azi-noapte am visat
Că pământul era plat
Şi dintr-un colţ de rai
Printre nori ne privea un poliţai.
Eram cu toţii daci,
Latinizam aurolaci
Şi-n timpul liber pilotam
Farfurii zburătoare şi fumam.
Când m-am trezit, într-un sfârşit,
Eram din nou eu,
Iar la televizor, întâmplător,
Aceleaşi rătăciri
Eterne poveşti cu oameni oneşti
Pasionaţi
De tot ce trăim, cum ne simţim
Între Carpaţi.
Suntem doar spectatori
Scenariul e gândit de alţii
Consumatori
De vise-n culori
Picotim pe-un nor
Rătăciţi în aplicaţii
Pierduţi în umor
Deşi ştim că mâine va fi mai rău...
Azi-noapte am visat
Că devenisem împărat
Şi mă-mbrăcam în legi
Inventate de cei mai buni strategi
Am abrogat ziua de luni,
Berea cu căpşuni,
Sfânta mahmureală
Şi parcarea laterală...
Suntem doar spectatori
Scenariul e gândit de alţii
Consumatori
De vise-n culori
Picotim pe-un nor
Rătăciţi în aplicaţii
Pierduţi în umor
Chiar dacă ştim că mâine va fi mai rău...