Versuri Dă-mi mâna, toamnă
- Bucovina

Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă!

Vreau să nu mai simt, cum muguri îngheaţă sub brumă.
Nădejdea lor frântă, de-a face-n noiembrie flori.
Cătând cuminte spre soare, visând mangâierea-i plăpândă.
Primind în schimb zăpezi, ce cad alene din nori.

Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă!

Dă-mi mâna, toamnă, să fiu al tău cum şi tu eşti a mea.
Ucide-n mine tot ce doare, să fiu ploaia rece-n noiembrie aş vrea.
Un element sălbatec să fiu, să nu ştiu de rău sau bine.
Dă-mi mâna toamnă vreau, să fiu anotimp ca şi tine.

Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă!

Toamna-n braţe m-a luat, învelindu-mă-n mantia-i sură.
Frig şi ceaţă-n priviri mi-a pus, şi timpu-a-ncetat să mai curgă.
Ploaie, zloată sau lacrimi, nu ştiu ce cade din nori.
Ştiu doar cei ce-n noiembrie, cutreieră câmpul în zori!

Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă!