Prin tărâm de basm,
De mult, hăt, tare,
Iată-un călăreţ
Îşi croia cărare.
Se grăbea la trântă,
Poate chiar spre moarte,
Codru, noapte-adâncă
Se lăţeau departe.
Inima-i cobeşte:
"Ţine-te-o cureaua?
Sări adăpătoarea,
Strânge bine şeaua.".
El să-şi plece-urechea?
O ţâşni săgeata.
Un gorgan în faţă-i
Numai ce s-arată.
Suie şi dă cotul,
Intră-n valea seacă,
Iar se opinteşte,
Muntele să-l treacă.
Dincolo-i vâlceaua.
Na, c-a rătăcit!
La adăpătoare
Chiar a nimerit.
Neluând în seamă
Inima ce-i spuse,
Îşi abate calul,
Spre pârâu îl duse.
***.
Peşteră-i în faţă,
Şi la gură, vad.
Flăcări de pucioasă
Fulgeră ca-n iad.
Şi prin fumul acru
Care l-a cuprins
Răzbătu un ţipăt
Depărtat şi stins.
Numai ce voinicul
Murgu-şi luă de frâu;
Tot prin văgăună,
Tot pe lângă râu.
Ce-mi văzu viteazul?
Iaca un balaur,
Numai solzi pe coadă,
Solzii numai aur.
Împroşca lumină,
Flăcări din gâtlej,
Şi ţinea fecioara
Strânsă ca-n vârtej.
Pielea-i rece-atinge
Ca un sfârc de bici
Gâtul, luminatul,
Umerii cei mici.
Obiceiul ţării,
- Poţi să te opui? -
Să s-arunce-o fată-n
Gura monstrului.
Oamenii de-acolo,
Cum erau săraci,
Îşi lungeau nevoia
Cu acest haraci.
'Ncolăcit pe braţu-i,
Şi pe beregată,
Să-şi înghită birul
Şarpele se gată.
Cată-n sus voinicul
A milostivire.
Suliţa de luptă
Pune-n cumpănire.
***.
Pleoapele lăsate,
Înălţimi. Stihii.
Codri. Vaduri. Ape.
Clipe. Ani. Vecii.
Coiful e-n ţărână.
Şarpele sughiţă.
Calul cu copita-l
Face chisăliţă.
Cal şi hoit alături,
Totuna-n nisip.
Leşinat voinicul.
Albă-i ea la chip.
Se deschide bolta
Sus, pe nesimţite.
Cine-o fi? Domniţă?
Cine pasămite?.
Plâng că li-i prea bine.
Pieptul le tresaltă.
Ba leşin i-apucă,
Pe-amândoi deodată.
Ba se întremează,
Ba dorm de-a-n picioare,
Că pierdură sănge,
Vlagă, fiecare.
Inimile însă
Bat. Ba el, ba ea.
Dau să-şi vină-n fire,
Somnul iar îi ia.
Pleoapele lăsate.
Înălţimi. Stihii.
Codri. Vaduri. Ape.
Clipe. Ani. Vecii.