Prin inima cetăţii străvechi, pline de slavă,
Unde trecuse Moartea, cu noaptea ei grozavă,
Se plimbă mândru Satan cu negrele-i stafii,
Şi tristele patrule adorm pe străzi pustii..
Se plimbă mândru Satan şi râsu-i se revarsă,
Printre ruine moarte, peste cetatea arsă!.
Armatele grozave se afundară-n stepe,
Iar corbii trec în stoluri cu sânge să se-adepe,
Şi peste tot cuprinsul, în urma lor acuma,
Sunt regi atotputernici: dihăniile şi ciuma.
Azi, nime nu mai merge-n biserici şi în lavre,
Căci în cetatea moartă nu sunt decât cadavre..
Iar mutele patrule, adese-n furii grele,
Nebune schimbă focuri, luptându-se-ntre ele..
Pe străzi lugubre, pustii, însângerate,
Se-ntinde ca o apă o grea pustietate,
Se-ntinde ca o apă şi-n nopţile pustii,
Învie toţi oştenii căzuţi în bătălii
Şi urcă în palate şi-n teatrele cu faimă,
Unde stafii în coruri, macabre arii-ngaimă,
Când miezul nopţii bate
Şi umple de ecouri satanica cetate
În care stăpâneşte o nenţeleasă spaimă.
Şi trec, şi trec în noapte, pe străzi pustii,
Sărmane vieţi schimbate de moarte în stafii,
Şi trece mândru Satan, şi-ursuzi în urma lui,
În haite, trec alene câni bolnavi de sătui..