# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri La ce serveşte bucuria
- Ana Blandiana

La ce serveşte bucuria.

Învaţă să nu te mai bucuri,
Învaţă să nu mai ucizi
Cu zâmbetul şi cu mângâierea.
Un singur râs al tău
Poate doborî păsările de pe crengi,
Păsările pe care numai o nefericire
Le-ar mai fi putut ţine în viaţă.
Fiecare bucurie răneşte pe cineva.
În lumea voastră la ce serveşte bucuria?
Noaptea visez armate întregi hohotind
În timp ce noi cădem ca spicele în jur.