# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Muchia de cuţit
- Adrian Păunescu

trimise de Zaraza26Zaraza26.

Muchia de cuţit
Cum ne ţinea, cum ne răbda, cum n-am murit,
Acel tăiş, unde trăiam, acel cuţit.
Muchia lui, doar un tăiş, astfel era
Cum încăpeam, cum ne iubeam, cum stam pe ea.

Şi rămânea spaţiu destul şi pentr-un pat
Şi-un lampadar, galben aprins, ne-am cumpărat.
Şi-aveam fereşti către neant şi către cer
Şi-aveam gutui, şi-aveam şi nuci, pe şifonier.

Refren:
Ne-am iubit pe-o muchie de cuţit
Ne-am certat în cel mai larg palat.
Unde este, unde este, în ce loc şi-n ce poveste
Muchia aceea de cuţit.
Unde este, unde este, în ce loc şi-n ce poveste

Muchia aceea de cuţit.
Şi ne-am iubit, şi ne-am iubit, fără sfârşit
Şi-am avut loc şi pe-un tăiş, pe un cuţit.
Ne-mbrăţişam şi deveneam un singur ins
De neatins, de necuprins, de neînvins.
Şi te-am văzut ce umbră ai într-un amurg
Şi pe cuţit lacrimi s-au strâns şi astăzi curg.
Poate cândva acest cuţit plângea şi el
Că a tăiat un gât curat de porumbel.
R
Nu mai e loc, nu mai e timp, pentru nimic
Chiar şi-un podiş, chiar şi-un neant, ne-ar fi prea mic
Din orice loc să ne rugăm necontenit
Să ne iubim, să mai avem loc pe un cuţit.
R