Zdob şi Zdub lansează "Sânziene", alături de Irina Rimes | Versuri.ro
Zdob şi Zdub lansează "Sânziene", alături de Irina Rimes | Versuri.ro
spacer
spacer
spacer

  Versuri.ro >> Ştiri >> Zdob şi Zdub lansează "Sânziene", alături de Irina Rimes

Zdob şi Zdub lansează "Sânziene", alături de Irina Rimes


Zdob şi Zdub lansează "Sânziene", alături de Irina Rimes

Formaţia Zdob şi Zdub lansează încă un single de pe albumul prospăt lansat - Bestiarium, al zecelea material discografic din carieră şi totodată o colecţie de 14 melodii. Zdob şi Zdub a lansat până în prezent 5 melodii de pe album: "Ursul", "Lupul Solidar", "Omul Liliac", "Colindul leului" şi "India mă cheamă".

Roman Iagupov, Zdob şi Zdub declară: "Piesa "Sânziene" am compus-o în timpul concediului creativ din Munţii Carpaţi. Hoinărind prin pădure, izolat de civilizaţie, cu telefonul deconectat, în imaginaţia mea au apărut imagini din basmele şi traditiile populare. Natura însăşi mi-a şoptit, mi-a amintit despre tradiţia mistică şi personajele feerice - Sânzienele. Aş zice, chiar le-am "zărit" în poieniţă, în mijlocul Codrilor seculari. 

Am coborât din munţi la hanul din Oituz, unde ne-am cazat cu toată trupa, şi i-am povestit lui Mihai (chitară bas, autorulul pieselor ZsZ) despre viziunea mea. Mihai a prins ideea şi a fredonat câteva note - lietmotivul piesei. A fost acel moment magic, când minunea se întamplă parcă de la sine. Melodia a venit firesc şi usor... Ca şi toate minunile din lume, când puzzle-ul devine un întreg. Dar, am simţit că doar o voce feminină ar accentua atmosfera mirifică a melodiei şi a textului. Peste câteva luni am fost invitaţi la concursul Vocea României. Acolo am întâlnit-o pe Irina Rimes. Din primele minute, comunicarea noastră a fost pe aceeasi undă. Am simţit că e o persoană sensibilă şi sinceră. În acel moment am inţeles că Irina e "Sânziana" noastră. Prin febra turneului de lansare am reuşit să croim o jumătate de zi pentru a filma videoclipul în imprejurimile Bucureştiului. Clipul a fost realizat de o echipă tânară din România, cu care am avut plăcerea nu doar sa filmăm, dar şi să comunicăm despre cinematografie. Vă prezentăm acest clip văratic acum, în ajunul concertelor de lansare la Bucureşti, Iaşi, Braşov şi Chişinău, unde veţi putea auzi piesa live".

Irina Rimes: "Am fost fană ZsZ de când mă stiu. Anul trecut am avut şansa să ne cunoaştem la Vocea României, unde i-am invitat să cânte împreună cu finalista mea, Dora Gaitanovici. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că am legat o prietenie frumoasă şi din această prietenie a ieşit piesa Sânziene. Este una dintre cele mai dorite colaborări din portofoliul meu".

Concertul de lansare al noului album Bestiarium va avea loc la Bucuresti, la Sala Palatului, pe 28 noiembrie 2019, iar pe 8 noiembrie, Zdob şi Zdub a început turneul naţional cu acelaşi nume. 

Ascultă - Descarcă albumul "Bestiarium" 

De peste 20 de ani, Zdob şi Zdub a găsit cheia către inima iubitorilor de sonorităţi inovative, cu un un mix muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană şi spiritul rural. Piesele Zdob şi Zdub combină elemente etno, folclorice, hip-hop, drum'n'bass, jungle şi punk, într-un mod unic şi captivant.

Zdob şi Zdub a susţinut sute de concerte în peste 30 de ţări, a participat la zeci de festivaluri de importanţă internaţională, cucerind publicul prin energia şi autenticitatea lor. Formaţia a cântat pe aceeaşi scenă cu mari artişti şi trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers sau Linkin Park.

Sursa: Universal Music Romania - 26 Noiembrie, 2019




Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :-)



 Caută    cu Google direct

Custom Search

 Traducere automată



Autentificare
Close 


  spacer
Versiunea mobilă | RSS | Arhivă stiri | Arhivă cereri | Parteneri media | Resurse | Condiții de utilizare | Politica de confidentialitate | Contact
 

#   a   b   c   d   e   f   g   h   i   j   k   l   m   n   o   p   q   r   s   t   u   v   w   x   y   z