# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z
Versuri.ro >> Ştiri >> Randi - Spune tu

Randi - Spune tu

Randi - Spune tu
"Spune tu" este, aşa cum ne-a obisnuit deja Randi, o poveste de dragoste transpusă în muzică. Atunci când iubim, ne proiectăm, inevitabil, viitorul alături de jumătatea noastră. Şi care poate fi aspiraţia cea mai de preţ a unui îndrăgostit, dacă nu căsătoria cu persoana iubită? 
 
Noul single Randi spune povestea pe care o trăieşte fiecare bărbat, atunci când se îndrăgosteşte şi întâlneşte părinţii iubitei pentru a o cere în căsătorie, vorbindu-ne despre emoţiile şi nesiguranţa acestui moment. 
 
Piesa a fost compusă de Randi în studiourile Famous Production, iar videoclipul, regizat de Alex Ceauşu, tratează cu umor întâlnirea unui bărbat cu tatăl iubitei sale, care iniţial nu este de acord cu povestea de dragoste a celor doi. Rolul "miresei" este jucat de către Mira, o solistă talentată şi în plină afirmare. 
 
Randi a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani, atât în calitate de solist, cât şi în calitate de producător. Piesele sale s-au menţinut în poziţii fruntaşe în cadrul topurilor Radio şi TV, iar ca producător, a compus piese pentru unii dintre cei mai cunoscuţi artişti de la noi, Delia, Loredana, Corina sau Jo fiind doar câteva exemple.  
 
Am scris piesa aceasta pentru toţi bărbaţii care au trăit şi vor trăi acel moment plin de emoţie, când întâlnesc părinţii iubitei, pentru a o cere de soţie. "Spune tu" este o piesă veselă, caldă şi sinceră despre dragoste şi puterea ei de a uni, de a convinge. spune Randi

Sursa: Famous Production - 16 Iulie, 2016