MIRA lansează „Învață-mă” | Versuri.ro
MIRA lansează „Învață-mă” | Versuri.ro
spacer
spacer
spacer
Spacer
  Versuri.ro >> Ştiri >> MIRA lansează „Învață-mă”

MIRA lansează „Învață-mă”


MIRA lansează „Învață-mă”
MIRA lansează "Învaţă-mă", o piesă de suflet pentru suflete, ce se va regăsi pe primul album din carieră al artistei. În fiecare zi învăţăm o mulţime de lucruri noi, însă nimeni nu ne învaţă cum să întoarcem spatele şi să privim mai departe către un nou capitol al vieţii noastre. Se spune că timpul vindecă orice rană, dar "reţeta" pentru a putea uita un om pe care l-ai iubit cu toată fiinţa ta, care îţi era cel mai bun prieten şi iubit nu a fost descoperită încă.

Chiar dacă trăieşte o frumoasă poveste de dragoste, piesa "Învaţă-mă" i se potriveşte perfect artistei. MIRA cântă despre sentimentele pierdute şi despre amintirile rămase, iar prin versurile emoţionante ale noului single, artista este alături de toţi cei care au fost dezamăgiţi şi al căror suflet a fost uitat. 

"Sunt atât de fericită să vă prezint «Învaţă-mă», piesa care poartă şi numele albumului. Este acea piesă tristă, dar şi fericită în acelaşi timp, o să vedeţi, cel puţin asta e starea pe care mi-o dă mie. În piesă vorbesc despre marea mea iubire neuitată, marea iubire peste care nu pot trece şi nu o pot uita. Cred că foarte multă lume se va regăsi în acest mesaj", povesteşte MIRA.
 
O coproducţie Cat Music şi Golden Boy Society, single-ul este compus de către Florian Rus, Loredana Cavasdan, Ionuţ Marius Vasilache, Alex Parker şi Iulian Ionescu. Cu o poveste sensibilă despre o iubire ce s-a consumat prea repede, iar fericirea a trecut şi a făcut loc durerii, "Învaţă-mă" este însoţită de un videoclip regizat de Kobzzon ce completează prin imagini şi stări sentimentele trăite după o relaţie încheiată şi surprinde toate etapele prin care MIRA trece până la vindecare.

MIRA este una dintre cele mai iubite voci feminine ale momentului. Compune, cântă la chitară şi pian, lucrează la primul său album din carieră, iar hituri precum precum "O privire", "Plus şi minus", "De ce", "Cum de te lasă", "Ce-o fi o fi" (alături de Vescan), "Fete din Balcani" (alături de Corina şi Skizzo Skillz), "Vina", "Uit de tine", "Inimă nebună", dar şi "Străzile din Bucureşti" (împreună cu Florian Rus),  au cucerit topurile muzicale şi inimile fanilor şi au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.




Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :-)


Spacer
Spacer  Caută    cu Google direct


 Traducere automată



Autentificare
Close 


  spacer
Versiunea mobilă | RSS | Arhivă stiri | Arhivă cereri | Parteneri media | Resurse | Condiții de utilizare | Politica de confidentialitate | Contact
 
 

#   a   b   c   d   e   f   g   h   i   j   k   l   m   n   o   p   q   r   s   t   u   v   w   x   y   z