# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z
Versuri.ro >> Ştiri >> Feli și Grasu XXL lansează „Banii n-aduc fericirea”

Feli și Grasu XXL lansează „Banii n-aduc fericirea”

Feli și Grasu XXL lansează „Banii n-aduc fericirea”

"Banii n-aduc fericirea" cântă Feli împreună cu Grasu XXL odată cu dezvăluirea celei de-a şasea felii din jurnalul ei muzical, #Felidinpoveste, şi aduce publicului în modul ei unic şi creativ cel mai important sfat pe care artista l-a primit de la tatăl său.

"Tata mi-a spus că Raiul înseamnă bunătate şi că doar acolo e averea mea. Am înţeles ce a vrut să spună atunci când am ajuns la Bucureşti şi mi s-a părut că toată lumea din jur era însetată de bani şi nu de artă, lucru care m-a întristat mult", a mărturisit artista Feli despre episodul autobiografic pe care îl surprinde în piesa "Banii n-aduc fericirea".

Învăţătura tatălui s-a completat cu experienţele personale ale lui Feli şi din acest mix a rezultat o lecţie de viaţă exprimată în cel mai cool şi muzical mod: "Mie mi-a fost dat să văd şi să trăiesc pe pielea mea că dacă sunt cu sufletul în muzică şi cânt despre viaţă şi din inimă, aşa cum simt, în timp balanţa se va echilibra şi financiar", mărturiseşte Feli care dezvăluie că întotdeauna muzica şi oamenii au fost pe primul loc în viaţa ei, niciodată banii, care, organic au venit ca o recompensă pe lângă satisfacţiile sufleteşti.

"Banii n-aduc fericirea" vine şi cu o colaborare rară pe piaţa muzicală din România, între Feli şi rapperul Grasu XXL, o personalitate puternică şi respectată în întreaga industrie: "E o onoare pentru mine să mă întâlnesc cu Grasu XXL pe aceeaşi piesă spunând fiecare acelaşi mesaj, însă trăit şi cântat diferit, după cum am simţit fiecare. Strofa lui e pe repeat la mine în minte şi vă rog să o ascultaţi cu atenţie, pentru că merită. Sunt recunoscătoare să cunosc şi să cânt cu un aşa om şi artist. Îl consider un artist extraordinar care reuşeşte să transmită tot ce simte prin muzica lui, un om blând, înţelept, bun şi iubitor şi un prieten şi un sfătuitor cu «cap şi suflet» cu care mereu am rezonat", mărturiseşte Feli despre artistul Grasu XXL alături de care a scris felia a şasea din jurnalul ei muzical.

Felia de jurnal "Banii n-aduc fericirea" a dus-o pe Feli înapoi în anii '90 pe când primea sfaturile de viaţă de la părinţi, iar fraţii ei făceau chefuri în apartamentul lor micuţ de bloc la care ascultau toată muzica românească de petrecere: "Asociez sfaturile alor mei cu atmosfera din casa noastră de atunci când le primeam. Fraţii mei mari mari aveau prieteni, dădeau chefuri acasă şi ascultau muzica românească de petrecere. Mi-a rămas în minte începutul unui refren de la trupa Generic care era fix pe ideea tatei de învăţătură. Mi-a tot răsunat în minte când am rememorat episodul şi am scris piesa şi am ales să-l folosesc fix pe acesta, pentru că el face parte din ce am trăit eu, din tabloul real", mărturiseşte Feli.

O coproducţie HaHaHa Production şi Cat Music, cu muzica şi versurile scrise de Feli şi Grasu XXL împreună cu Roland Kiss, Şerban Cazan, Smiley şi Dan Ciotoi şi mix & master semnat de Lucian Nagy şi Şerban Cazan, "Banii n-aduc fericirea" este a şasea felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, după hiturile "Omule, deschide ochii", "Când răsare soarele", "Frunze cad", "Sus pe munte" şi "Mă strigă mama", care sunt parte dintr-un proiect rotund, coerent, cu influenţe folclorice, semnat de artista Feli cu suflet, viaţă şi creativitate.

Sursa: Cat Music - 3 Iunie, 2020