
Într-un deux-piece alb şi accesorii aurii, singură într-o casă
somptuoasă, Andra cântă o piesă de dragoste care va cuceri publicul de
la prima strofă. În tot acest timp, Adrian Nartea crede că este singur
şi se pregăteşte să iasă în oraş, iar artista se plimbă prin casă,
derulând momentele frumoase petrecute împreună, într-un ritm de rămas
bun. Este scenariul noului videoclip al Andrei, regizat de Kobzon. Piesa
este o co-producţie Andra Records şi MediaPro Music şi este compusă de
Sandri Biro de la Famous Production.
"Sunt îndrăgostită de piesa «Vina mea» şi nu cred că putea o fi o
perioadă mai potrivită să o lansez decât în februarie, luna dragostei.
Este o piesă cu multă emoţie în care cred că se vor regăsi toţi cei
care au trăit o poveste cu final trist, deşi au depus toate eforturile ca
relaţia să meargă, însă când iubeşti cu adevărat, respecţi
alegerile persoanei de lângă tine, chiar dacă fericirea lui nu mai este
în braţele tale", a spus Andra.
Adrian Nartea, actorul principal din popularul serial "Vlad", a acceptat
propunerea artistei de a fi protagonistul acestui videoclip, imediat ce a
ascultat piesa. El s-a simţit foarte bine la filmări, deşi echipa a stat
pe platouri timp de 24 de ore, luând doar mici pauze.
"Îmi place muzica Andrei, o ascult adesea cu toată familia mea, iar pe
Andra o simpatizez şi o admir, aşa că m-am bucurat să primesc
propunerea de a apărea în clipul piesei. Sper să îi port noroc şi să
ajungă un mare hit!", a declarat Nartea.
Lansarea noului single are loc la 4 ani de la debutul "Iubirea schimbă
tot", o piesă care s-a bucurat de un succes incredibil la nivel naţional,
dar şi internaţional. Andra a avut 178 de milioane de vizualizări la
versiunile în limba română şi în engleză, la care se mai adaugă
milioane de vizionări ale versiunilor live sau cover-uri. Au urmat multe
alte succese şi colaborări foarte bine primite de fani, ca "Without You"
feat. David Bisbal, "Camarero" feat. Descemer Bueno şi versiunea în limba
română a "Nos Fuimos Lejos", cu Descemer Bueno şi Enrique Iglesias,
singura versiune care a depăşit single-ul original în număr de
vizualizări pe Youtube.
Cu o carieră de 18 ani şi 13 albume lansate, Andra este unul dintre
cei mai de succes artişti români. Toate spectacolele ei la Sala
Palatului, 9 până acum, s-au ţinut cu casa închisă, iar turneele ei
adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât şi la
Londra, Madrid sau Bruxelles. Este unul din cei mai iubiţi artişti, cu o
comunitate care însumează 6,7 milioane fani pe canalele ei de social
media.
Sursa: Universal Music Romania - 20 Februarie, 2020