# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z
Versuri.ro >> Evenimente >> Program Stufstock: 23-29 iulie 2012

Program Stufstock: 23-29 iulie 2012

Program Stufstock: 23-29 iulie 2012
Stufstock 10 ani: 7 zile de neuitat în Vama Veche!
 
Filmstock, Teatru, Bookstock, Workshop, Adventure Camp
 
Stufstock anunţă că pe lângă cele 48 de ore de muzică bună, festivalul păstrează tradiţia care l-a consacrat şi colorează aerul din Vama Veche cu nopţi de film, teatru, carte, precum şi workshop-uri de pictură. În plus, distracţia va fi cuvântul cheie al zilelor de festival: o tabără de aventură îi aşteaptă pe curajoşii din Vama Veche, pasionaţi de tiroliană, offroad şi sporturi nautice.

În acelaşi timp, Stufstock anunţă că s-a prelungit perioada de presale. Până pe 26 iulie, preţul unui bilet/zi festival este de 65 lei, iar preţul unui abonament rămâne de 99 lei. După 27 iulie, abonamentele pot fi achiziţionate din ticketpoint-urile festivalului la preţul de 115 lei.
 
BOOKSTOCK (23-29 iulie) – Librăria LIBRARUL
 
Stufstock începe săptămâna aniversară cu BOOKSTOCK, eveniment realizat împreună cu Librăria Librarul. Bookstock este locul perfect pentru amatorii de carte. Prin Bookstock, Stufstock 10 încurajează cititul la mal de mare şi serile răcoroase de lectură, în compania oamenilor frumoşi. Între 23 şi 29 iulie, publicul de la eveniment se va putea bucura de lansări de carte, sesiuni de lectură şi sesiuni Q& A.
 
25 iulie 2012 - Lansare de carte cu sesiune de autografe Rădăcini nomade de Pius Alibek- Editura Meteor Press locaţia: LIBRARUL, strada principală
 
26 iulie - Lansare de carte cu sesiune de autografe "Ce ne spunem când nu ne vorbim" de Chris Simion Editura Trei, locaţia: LIBRARUL, strada principală

27 iulie - Căutându-l pe Malko- colecţia SAS de Gerard de Villiers Editura Meteor Press locaţia: plaja Vama Veche, spaţiul de lectură de pe plajă
 
27 iulie - Lecturi Urbane locaţia: plaja Vama Veche, spaţiul de lectură de pe plajă
 
28 iulie - Lecturi Urbane locaţia: plaja Vama Veche, spaţiul de lectură de pe plajă
 
WORKSHOP PICTURí (23-26 iulie)- Terasa ROATA
 
În premieră pentru Stufstock, amatorii de pictură îşi pot dezvolta pasiunea şi talentul printr-un workshop neconventional de pictură, sub cerul liber din Vama Veche, cu marea la picioare. Workshop-ul este structurat pe tematici care au legătură cu Vama Veche şi Stufstock, iar participanţii pot învăţa tehnici de bază legate de pictură, cum ar fi colajul, laviul sau tempera pe hârtie. “Orele” vor începe la ora 10.00 dimineaţa, cu partea de teorie, pentru ca pe după-amiază, imaginaţia amatorilor de frumos să fie încercată la maxim, prin probele practice. Lucrările din cadrul workshop-ului vor fi expuse în cadrul unui vernisaj plin de imaginaţie, în zilele de 27 şi 28 iulie.
 
ROCKSCHOOL (24-26 iulie)- Terasa ZAPATA
 
Aflat la a treia ediţie, Rock School continuă să instruiască tinerele talente în materie de chitară, bass şi tobe. Evenimentul este realizat împreună cu Rock School, iar elevii vor învăţa meserie de la unele dintre cele mai mari nume ale muzicii româneşti, printre care se numără: Nunu Răcriş(tobe), Nicoleta Neagu(tobe), Marius Bob (chitară), Vali Muşat (chitară), Mihai Tăcoi(chitară), Alex Miu (bass), coordonator Rock School- Dana Rotăruş. Fiecare seară se va încheia cu un jam session incendiar între profesori şi elevi, pentru a anima şi mai mult atmosfera din Vama Veche.
 
FILMSTOCK- Terasa "PAPA LA ŞONI"
 
Cinefilii vor avea cele mai frumoase nopţi de scurtmetraje şi lungmetraje, de pe 23 până pe 26 iulie, între orele 22.00 şi 2.00.
La capitolul scurtmetraje, pasionaţii din Vama Veche, pot viziona cele mai incitante colecţii de scurtmetraje de la One World Romania, NexT, Short Waves şi Kinofest.
Lungmetrajele nu vor lipsi nici ele de la serile târzii de film din Vama Veche:
 
24 iulie 2012 - Film românesc: Film pentru prieteni de Radu Jude, ora 22.00
 
26 iulie 2012 – Film românesc: 30.40.50, regia Iulia Rugină, Eva Perlovici, Stanca Raduora, ora 22.00
 
În plus, Stufstock pregăteşte două mari surprize pentru cunoscătorii în domeniu între 23 şi 26 iulie. Surprizele vor fi deconspirate săptămâna viitoare.
 
TEATRU (23-26 iulie) - Terasa LA BARBA NEAGRí
 
Cele mai interesante piese de teatru underground vin la Stufstock 10, păstrând tradiţia festivalului. Publicul din Vama Veche va fi încântat de pe 23 până pe 26 iulie, între orele 20.00 şi 21.30 cu reprezentanţii inedite şi intens apreciate pe scena românească.
 
23 iulie 2012– "Insomniacii", Teatrul de Artă Bucureşti, regia Sorin Militaru; ora 20.00
 
24 iulie 2012 – "Emigreişăn Drim", Teatrul de Artă Bucureşti, regia Bogdan Huşanu, ora 20.00
 
25 iulie 2012 – "Încurcă lume", regia Cătălin Bugean, ora 20.00
 
26 iulie 2012 – "Bullets over Lipscani", regia Eugen Gyemant, ora 20.00
 
Amatorii de distracţie vor avea parte de cele mai intense senzaţii pe plaja din Vama Veche, unde o zonă special delimitată le va oferi toate ingredientele de care au nevoie pentru o vacanţă reuşită: tiroliana, sporturi nautice, trasee offroad şi multe altele.
 
În weekend, plaja va deveni neîncăpătoare prin jocurile şi concursurile Stufstock 10, cu premii de la sponsorii festivalului.
 
Mai multe detalii despre program şi activităţile din cadrul festivalului pe www.stufstock.com.
 
Istoric Stufstock
 
Stufstock, cel mai longeviv festival open air de rock de la malul Mării Negre a reuşit să devină, în cele 9 ediţii organizate în Vama Veche, o adevarată experienţă muzicală şi culturală pentru publicul din România şi din ţările învecinate.
 
În cifre, Stufstock se traduce prin: 200.000 de vizitatori, 14 scene, 86 de trupe româneşti, 48 de artişti străini, 108 lungmetraje şi scurtmetraje şi peste 700 de voluntari care au participat la organizarea şi desfăşurarea evenimentului.

Sursa: stufstock.com - 15 Iulie, 2012