Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre şoapte trec pe vânt -
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.
Pustiu adânc.. şi-ncepe a-nnopta,
Şi-aud gemând amorul meu defunct,
Ascult atent privind un singur punct
Şi gem, şi plâng, şi râd în hî, în ha..