# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Plicul (cartea cu jucarii)
- Tudor Arghezi

trimise de DavidDavid.

Baruţu vrea un plic.
- Nu-ţi mai dau plicuri, că le strici, îi răspunde Tătuţu, şi mă costă unul cincizeci de bani.
- Vreau să chiu la Braşov..
- Tot scrii şi nu mai înveţi să scrii. De un an, de când "chii", au mai ieşit opt romancieri şi zece poeţi. Te rog, Baruţule, fii serios. Şi să nu-mi mai zmângăleşti plicurile, că mă supăr.

Pauză.
- Dă-mi un plic, că nu mai chiu.
-Dacă nu scrii, de ce-ţi mai trebuie plic? Acum nu e timp de plicuri. Du-te de te culcă: mi-ai făgăduit că ai să dormi două ceasuri, în toate zilele, după masă, ca si te duc la cinematograf. Ţine-te de cuvânt.
- Mă cunc cu el! zice Baruţu.
- Cu cine cu el?
- Cu plicul.
- Şi mi-l dai înapoi nemâzgălit şi curat?
- Îl pui su'pernă.
- Bine, uite un plic. Să dea naiba să mi-l mototoleşti! Miţu a prins de veste că fratele ei a căpătat un plic.

- I-ai dat lui Baruţu un plic, zice Miţu.
- De unde ştii?
- L-am văzut.
- Şi dumneata ce vrei acum?
- Să-mi dai şi mie ceva..
- N-am nimic de dat.
- Să-mi dai ochelarii, să mă culc cu ei.
- Cum să-ţi dau ochelarii? Trebuie să citesc. Dacă-ţi dau ochelarii nu mai pot să fac nimic.
Miţu ştia că nu i se pot lăsa ochelarii. Repede: Atunci.. dă-mi ceasul.
- Ai să-i spargi geamul. L-ai mai spart.
- Eram mică. Acum sunt.. frumoasă.
- Şi când erai mică erai frumoasă, şi tot ai spart geamul. Dar ce vrei să faci cu ceasul?

- Îl pui la gât. Mă uit cât o să dorm..
- Lasă, când o să cunoşti numerele de pe ceasornic, îţi cumpăr unul de mână.
- Ştiu, zice Miţu: acu e douăsprezece.
- Ai pus deştiul pe patru.
- Patru nu-i douăsprezece? întreabă Miţuca.
- Ai dreptate, Miţule. Totuna e. Ţine ceasul. Stai să ţi-l pui la gât.

Aproape două ore reglementare au trecut. Tătuţu uitase, furat în povestirile unei cărţi cu poze, pe care o ascunde de copiii lui, lacom să mănânce singur din dulceţurile scrise. Baruţu căsca gutural, cu un mare accent de lene în vocea căscatului, scos dintr-un mare gâtlej. În privinţa lui, Tătuţu e fără grijă. Baruţu o să doarmă mult şi, o să-l răzbune pe el. O să ceară toată viaţa să-l dezbrace şi să-l îmbrace, să-l culce şi să-l scoale cineva, şi cum e băiat frumos, şi cum Tătuţu are un singur băiat, iar tătuţii ceilalţi au fete multe, Baruţu o să fie fericit.

A bătut de 6.
Bună dimineaţa, purcei!
MIŢU (înapoind ceasornicul) :
- Nu ştiu ce are, Tătuţule, că se învârteşte mereu.
TíTUŢU (tehnic) :
- I-ai rupt, desigur, arcul.
MIŢU:
- Nu s-a rupt nimic.
BARUŢU (restituind plicul în perfectă stare) :
- Poftim!
TíTUŢU:
- Bravo, Baruţule!
BARUŢU:
- L-am şi lipit.