Belşug.
Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă -
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.
Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut..
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut..
Şi-o păsărică în grădina brumată,
În liniştea rece, a iarnă-a făcut -
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.
A fost odată.. va fi odată..
Nu spune zarea, dar spune omul -
Numai acuma e niciodată..
Adânc, prezentul, închide tomul..
Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
E ora, de la care rămân închis -
O emoţie.. o amorţire..
E toamnă.. mi-au dat de scris..